În iulie 2019, o femeie a fost accidentată în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal în cartierul piteştean Găvana. După impact, trecătorii au sărit imediat să o ajute pe femeia lovită, iar șoferița, Emilia B., aflată la volanul maşinii, a coborât, a întrebat-o pe victimă dacă este bine şi în loc să sune la 112, a întors și a plecat de la locul faptei. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, medicii stabilind că a are nevoie de 45 de zile pentru îngrijri medicale. După aproximativ două ore de căutări, oamenii legii au reuşit s-o identifice pe conducătoare auto, care întrebată de ce a plecat, a răspuns că trebuia să ajungă la o înmormântare.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, iar cauza a intrat pe rolul Judecătoriei Piteşti.
„În baza art (…) condamnă pe inculpată la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia (…) Interzice inculpatei, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce orice categorie de vehicule pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe (…) Fixează termen de supraveghere de 2 ani. Conform art (…) impune inculpatei, pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate (…) Inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile respectiv în cadrul Primăriei Piteşti, ori în cadrul Casei Judeţene de Pensii Argeş (…) Atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse (…)”, se arată în devizia magistraţilor.
Tag-uri- . A accident femeie public r soare
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...