„Pompierii de la Garda Topoloveni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Călinești. În urma acestuia a rezultat o victimă, pieton, în vârstă de 32 de ani, care a suferit un traumatism la cap și acuza dureri la nivelul membrului inferior stâng. Pacientul a fost transportat la spital de către un echipaj SMURD de prim ajutor calificat”, a transmis ISU Argeş duminică dimineaţă. „Polițiștii din Topoloveni au continuat cercetările în carul unui dosar penal întocmit pentru infracţiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și au reținut un bărbat”, informa la râînsul ei poliţia argeşeană.
S-a întâmplat la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică şi din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din oraşul de pe Valea Cârcinovului a reieşit că un bărbat conducea un autoturism pe DJ 704 B din direcția DN 7 către satul Valea Corbului din Călineşti. În împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări s-a stabilit că ar fi acroșat două persoane, un bărbat de 22 de ani, din comuna Dobrotești, județul Teleorman, și o femeie de 45 de ani, din Călinești, pe care le-a rănit.
Ulterior, în loc să acorde primul ajutor, să solicite ajutor medical şi să anunţe autorităţile, şoferul a părăsit locul producerii accidentului. Ambele victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar oamenii legii au început căutările. În scurt timp şoferul fugar a fost depistat la domiciliul său. Este vorba despre Cristian U., de 41 de ani, din Călineşti. Verificat cu etilotestul, a rezultat că împricinatul era băut şi avea o concentraţie de 0,57 mg/l de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate polițiștii au mai stabilit faptul că maşina condusă de individ avea valabilitatea numerelor de înmatriculare expirată. După administrarea probatoriului, în dimineața de 10 iulie Cristian U. a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene urmând să fie dispuse măsuri preventive, iar ccercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...