După aproape 12 ore de căutări, şoferul care a accidentat un pieton și fugit de la faţa locului a fost prins. El a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi luată o măsură preventivă. Transportată la spital, victima se zbate între viaţă şi moarte fiind internată în comă de gradul 5. Medicii fac tot posibilul să-i salveze viaţa, însă prognosticul este rezervat.
Potrivit oamenilor legii, este vorba despre Marian Valentin Z, de 44 de ani, din Merișani, care conducea un Peugeot 407 şi locuiește în apropiere de locul unde s-au petrecut accidentul. El l-a lovit pe Ion B., de 66 de ani, din aceeaşi localitate, care ar fi mers pe jumătatea drumului la ieşirea din comună spre Curtea de Argeş. Profitând de faptul că nu au fost martori care să fi văzut ce s-a întâmplat, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului în loc să-i acorde primul ajutor pietonului şi să fi anunţat autorităţile. Întrucât maşina avea avarii minore, bărbatul a înlocuit capacul oglinzii retrovizoare cu altul de aceeași culoare (avea oglindă de rezervă), dar poliţiştii au găsit resturi de plastic provenind de la oglindă din care reieşea că autoturismul este de fabricaţie franceză.
Împricinatul a fost găsit la domiciliu în această după amiază. Condus la audieri, a fost reţinut şi depus în arest. Pe numele lui este deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului faptei fără încuviinţarea poliţiei, dar dacă, Doamne fereşte, sexagenarul nu va supravieţui, încadrarea juridică a faptei va fi schimbată.
Tag-uri- . 24 A accident autoturism foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...