Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului privind comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, cu inculpatul cercetat în stare de arest preventiv.
Din verificări s-a stabilit că, în perioara 31 ianuarie – 3 februarie, Bogdan Constantin S., de 44 de ani, din Pitești, ar fi pătruns fără drept în sediile și punctele de lucru ale unor agenți economici și instituții, în speţă Universitatea din Piteşti, de unde a sustras două laptopuri, precum și alte bunuri – inclusiv mâncare din bucătăria unui hotel din municipiu – și sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8.000 de lei.
Cunoscut cu antecedente penale, pe 7 februarie, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi depus în arestul poliţiei argeşene. Ulterior, împricinatul a fost prezentat de către procuror în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...