În jurul orei 3.50 a dimineţii de miercuri, un echipaj de terapie intensivă mobilă a fost solicitat să intervină la o cunoscută firmă din comuna Oarja pentru a asigura asistență medicală în cazul unei persoane prinsă în zona toracelui de o bandă la locul de muncă. „Persoana a fost găsită extrasă și în stare de semiconștiență (răspundea la stimuli), prezentând mai multe traumatisme. După monitorizarea și acordarea îngrijirilor medicale, victima a fost transportată la spital”, a transmis ISU Argeş.
Este vorba despre Adrian T., în vârstă de 35 de ani, care-şi desfăşura activitatea la o bandă transportoare. În împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, acesta a fost prins şi strivit de utilajul în funcţiune. Scos de colegi, a fost la Spitalului Judeţean şi supus unor intervenţii chirurgicale şi ortopedice, ulterior fiind transferat pe secţia de terapie intensivă şi intubat. În această dimineaţă, starea acestuia s-a îmbunătăţit considerabil. Pacientul a fost detubat, respiră singur, este conştient şi cooperant, iar medicii speră să-şi revină complet. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă şi fiind vorba despre un accident de muncă, au fost sesizaţi şi inspectorii ITM Argeş.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...