Acasă / EVENIMENT / Starea de alertă, prelungită

Starea de alertă, prelungită

Starea de alertă, prelungită
Guvernul a prelungit, luni, starea de alertă pentru încă 30 de zile, decizia fiind valabilă începând de ieri-dimineaţă, rămânând în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie.
Excepţii
Astfel, de la ora 22 şi până la 5, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte organelor de control certificatul verde. De asemenea, mai fac excepţii: * deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;  deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;  deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie. Pentru toate acestea este nevoie de declaraţie pe propria răspundere sau adeverinţă de la angajator.
Restricţii:
 Sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise;  accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-Covid sau trecute prin boală; în magazinele alimentare din interiorul centrelor comerciale de tip mall se va putea intra doar cu certificatul verde;  competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală;  programul restaurantelor va fi limitat la ora 21 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde Covid sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat;  barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise;  la piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5 – 21. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii;  cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.
Pe durata stării de alertă angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. De asemenea, accesul persoanelor, cu excepţia angajaţilor, în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării. Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane. Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
Există și o excepție foarte importantă în sensul că accesul în sediile tribunalelor și parchetelor NU se face în baza certificatului verde, deoarece noile restricții stabilite de autorități nu vizează activitatea acestora.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar