Acasă / SOCIAL / Ştefania Vorovenci reprezintă România la Festivalul Internaţional de muzică uşoară din Rusia

Ştefania Vorovenci reprezintă România la Festivalul Internaţional de muzică uşoară din Rusia

Ştefania Vorovenci, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, va reprezenta România la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară şi Pop pentru Copii şi Adolescenţi de la Sankt Petersburg, din Rusia. Festivalul-concurs se va desfăşura în perioada 25 februarie – 2 martie. Ştefania Vorovenci se pregăteşte la Centrul Cultural Mioveni, la Clasa de Canto a profesoarei Monaliza Zegheru, Este pentru prima dată când tânăra interpretă va reprezenta Centrul Cultural, oraşul Mioveni şi, implicit, România la un festival de muzică în străinătate.
„Ştefania este foarte ambiţioasă şi are speranţe mari. Doreşte să urmeze o carieră în muzică şi de aceea a optat deja pentru Facultatea de muzică din Braşov. Până acum a reprezentat cu succes Mioveniul la toate festivalurile la carea participat şi sperăm la un premiu cât mai mare şi în Rusia”, declară profesoara Monaliza Zegheru.
La rândul său, Ştefania Vorovenci pleacă la Sankt Petersburg cu dorinţa de a câştiga. „Vreau să câştig, vreau să reprezint Centrul Cultural Mioveni şi România cât mai bine. Nici nu mă gândesc să vin acasă fără un premiu”, a spus ea.

Gabriela M.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar