Acasă / EVENIMENT / Știri de la poliție

Știri de la poliție

Accident în municipiu

La data de 17 februarie a.c., ora 06.30, pe bd. Nicolae Bălcescu, în mun. Piteşti, C.M., de 37 ani, din municipiul Piteşti, în timp ce conducea un autoturism din direcţia str. Bd. Petrochimiştilor către comuna Bascov, nu a păstrat o distanţă suficientă în timpul mersului faţă de autoturismul condus regulamentar în faţa sa de C.V., de 46 ani, din com. Băbana, care era oprit regulamentar în dreptul marcajului pietonal, pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public.
În urma impactului autoturismul din faţă a fost proiectat pe trecerea de pietoni, unde a accidentat uşor pe D.G.D., de 46 ani, din comuna Ulieşti, judeţul Dâmboviţa şi pe D.M., de 54 ani, din oraşul Costeşti, judeţul Argeş, care se angajaseră în regulamentar în traversarea străzii.
Conducătorii auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cercetările au fost efectuate de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Piteşti.

Sancţiuni aplicate de poliţiştii rutieri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi Biroului Rutier Piteşti au aplicat 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.360 de lei, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 7 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

A fost depistat P.I.D., de 47 ani, din com. Bradu, în timp ce conducea pe str. Prelungirea Craiovei, din municipiul Piteşti un autoturismul cu numere provizorii de circulaţie a căror valabilitate era expirată.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform art. 334 C.P.

Transporta cereale fără documente legale

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Câmpulung – Compartimentul Siguranţă Publică, au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comercializării cerealelor, ocazie cu care l-au depistat pe str. Negru Vodă din localitate, pe S.M., de 44 ani din comuna Slobozia, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 150 kg. porumb, în valoare de 150 lei, pentru care nu deţinea documente legale provenienţă şi transport.
Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform art. 1 lit. e, din Legea 12/1990, iar suma de 150 lei, reprezentând contravaloarea cantităţii de porumb, a fost ridicată în vederea confiscării.

Comercializau alimente fără documente legale

Poliţiştii Formaţiunii de Ordine Publică Mioveni au depistat pe L.G.G., de 41 ani şi pe O.M.G., de 38 ani, ambii din oraş Mioveni în timp ce ofereau spre vânzare fructe (mere) respectiv produse apicole fără a deţine autorizaţie emisă de Primăria Mioveni.
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform art. 1, lit. b, din Legea 12/1991 R cu amenzi în valoare totală de 1000 de lei, iar bunurile rezultate în valoare totală de 350 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Activităţi de combatere a delictelor silvice

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului în urma activităţilor desfăşurate, au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 800 lei, conform Legii 171/2010, lui N.A., de 37 ani, din com. Lunca Corbului, care a tăiat fără drept un număr de 13 arbori, specia salcâm din fondul forestier proprietate privată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar