Acasă / EVENIMENT / Ştiri pe scurt de la poliţie

Ştiri pe scurt de la poliţie

Stiri-pe-scurt-de-la-politiePoliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni l-au oprit pentru control pe M.C., de 20 de ani, din comuna Ţiţeşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. Dacia, din Mioveni.
În urma controlului, poliţiştii au stabilit că tânărul deţinea un permis de conducere care prezenta însemnele specifice documentelor eliberate de autorităţile ungare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că respectivul permis de conducere este urmărit la nivel naţional, pe teritoriul Ungariei, ca fiind fals.
Poliţiştii au beneficiat de sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
În cauza a fost întocmit dosar penal, conform art. 323 şi 335 din Codul Penal.

Sancţiuni aplicate pentru fapte de comerţ ilicite

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Curtea de Argeş – Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare au acţionat pe raza de competenţă, în vederea protejării populaţiei împotriva unor fapte de comerţ ilicit, ocazie cu care au depistat pe J.G.A., de 39 de ani, din comuna Valea Iaşului şi pe V.V., de 49 de ani, din municipiul Curtea de Argeş care au expus spre vânzare produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat.
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1000 de lei, conform Legii 12/1990, iar produsele alimentare au fost confiscate în vederea distrugerii.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi acţiuni poliţiştii au mai depistat 4 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 47 de ani care comercializau articole vestimentare fără respectarea condiţiilor legale, 2 persoane, cu vârste de 48, respectiv 53 de ani care comercializau cereale fără respectarea condiţiilor legale şi 3 persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 58 de ani, care comercializau 7 porcine, fără a deţine documente prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară în vigoare.
Persoanele au fost sancţionate contravenţional conform Legii 12/1990 respectiv H.G.984/2005, cu amenzi în valoare totală de 4400 de lei.

Efectuau transport de persoane fără licenţă

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti au desfăşurat o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea persoanelor care efectuează transport public de persoane fără autorizaţie.
În urma acţiunii au fost depistaţi M.C., de 26 de ani, din comuna Călineşti, D.C., de 48 de ani, din oraşul Topoloveni, M.A., de 54 de ani, din comuna Călineşti şi G.M., de 27 de ani, din comuna Călineşti, acer efectuat transport public de persoane, contra cost, fără a deţine licenţă.Persoanele au fost sancţionate contravenţional conform Legii 38/2003 cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei şi au fost reţinute certificatele şi plăcuţele de înmatriculare ale autovehiculelor folosite.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Explozie într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului

Explozie într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești

Explozie neurmată de incendiu produsă într-o gospodărie din comuna Lunca Corbului, satul Ciești. Intervin pompierii ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar