Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene pentru infracţiunea de trafic de influenţă, un bărbat a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă. Împricinatul a fost pus sub control judiciar şi cercetările continuă. După cum v-am informat în urmă cu două zile, o femeie a fost prinsă în flagrant de ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş în timp ce primea suma de 950 de lei pentru a facilita înmatricularea unui autoturism. Potrivit anchetatorilor, în calitate de administrator al unei firme de întocmire a dosarelor auto, cea în cauză a primit banii de la denunţător pentru a-i da unui bărbat, cunoştinţă de-a sa, fost funcţionar public între timp pensionat, în condiţiile în care, anterior, acesta se înţelesese cu denunţătorul ca, în schimbul a 200 de euro, să intervină pe lângă funcţionari ai structurii de specialitate pentru înmatricularea unei maşini cumpărate la mâna a doua. Ca urmare a prinderii în flagrant, femeia a fost condusă la Parchet pentru audieri privind infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, iar pe numele bărbatului în numele căruia a primit banii s-a emis mandat de aducere în vederea audierii sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă. La finalul audierii, procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului şi cercetarea în stare de libertate a femeii. După o noapte petrecută în arest, fostul funcţionar a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.