Acasă / SOCIAL / Suspecţii în accidentul de la Mărăcineni, sub control judiciar

Suspecţii în accidentul de la Mărăcineni, sub control judiciar

RetinutiAccident02

Poliţişti ai Serviciului Rutier Argeş i-au reţinut pe Tiberiu S., de 62 de ani, din Piteşti, bănuit de conducere fără drept, conducere sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţare, şi pe Daniel P., de 42 de ani, de asemenea din Piteşti, bănuit de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. Aceştia au fost implicaţi într-un accident rutier produs la Mărăcineni, iar după eveniment au părăsit locul faptei, fiind identificaţi de poliţişti după aproximativ 20 de minute. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă, bărbaţii au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Carambol în faţă la blocuri
Vă reamintim că, pe 26 noiembrie 2018, în zona blocurilor de la intrarea în Mărăcineni, o Dacia Logan de culoare albastră circula către Câmpulung. Din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, şoferul a lovit din spate un Logan roşu, condus regulamentar de Nicuşor B., de 39 de ani, din Mărăcineni, care semnalizase şi se încadrase pe banda a doua pentru a vira la stânga. Din impact, maşina roşie a fost împinsă pe contrasens şi s-a tamponat cu un tir condus regulamentar spre Piteşti de Paul R., de 39 de ani, din Crevedia, Giurgiu. În urma şocului, Loganul albastru a ricoşat pe sensul iniţial de deplasare, unde s-a răsucit şi a mai lovit o dată celălalt Logan. În mişcarea sa necontrolată, autoturismul l-a acroşat pe Petre L., de 62 de ani, din Mărăcineni, care circula cu bicicleta, şi l-a trântit pe asfalt.

RetinutiAccident01S-au făcut nevăzuţi
După accident, atât Daniel P., care a declarat că el se aflase la volan, cât şi însoţitorul său, Tiberiu S., au dispărut de la locul faptei. Ei au fost găsiţi de către agenţii rutieri după circa 20 de minute de căutări ascunşi printre blocuri. Verificaţi cu etilotestul, a rezultat că primul dintre ei avea o concentraţie de 0,95 mg/l, iar cel de al doilea 0,82 mg/l de alcool pur în aerul expirat. La audieri a rezultat că Daniel P. nu are permis de conducere şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului faptei.
Adevărul, scos la iveală

La spital a ajuns şi biciclistul care suferise doar leziuni uşoare. Întrucât aveau anumite dubii referitoare la declaraţiile suspecţilor, oamenii legii au continuat să facă investigaţii şi în cele din urmă a rezultat că, în realitate, maşina fusese condusă de Tiberiu S. care, aşa cum s-a stabilit din verificări, la data comiterii faptei avea suspendat dreptul de a conduce. În acest context, oamenii legii nu au înţeles de ce Daniel P. a luat asupra sa o faptă pe care nu o comisese.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar