“Creșterea bovinelor, cabalinelor, ovinelor, etc., precum și accesul acestora pe domeniul public sau privat al municipiului Pitești, sunt interzise în lipsa autorizațiilor și acordurilor prevăzute de actele normative în vigoare, cum ar fi cele sanitar-veterinare și de mediu”, sancțiunea contravențională pentru astfel de fapte, conform H.C.L. nr.283/2021, fiind cuprinsă între ...
Citeşte »Reținut după ce a fost depistat a doua oară conducând sub influența alcoolului
În ziua de 12 iunie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești , privind săvârșirea infracțiunilor de conducere cu dreptul de a conduce suspendat și sub influența alcoolului și au reținut un bărbat . Bărbatul în cauză, ...
Citeşte »Accident între un autoturism și o autoutilitară în municipiul Pitești, strada Craiovei
Accident rutier între un autoturism și o autoutilitară produs în municipiul Pitești, strada Craiovei. Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Paramedicii SMURD au asistat două persoane. Colegii noștri asigură și măsuri specifice de prevenire a incendiilor. Una dintre persoane este transportată la ...
Citeşte »În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 47 de misiuni
În perioada 12.06.2025, ora 08:00 – 13.06.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 47 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele: INCENDII: Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Bradu a intervenit cu o autospecială de stingere în comuna Rătești pentru localizarea și ...
Citeşte »Ați văzut această femeie?
Politiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, în cursul nopții trecute, cu privire la dispariția numitei RAȘTI IULIANA-GEORGETA, de 41 de ani, de la locuința din comuna Corbi. Din verificări a rezutat că aceasta ar fi plecat din ziua de 7 iunie a.c., și ar fi ...
Citeşte »Femeie agresată și amenințată pe marginea drumului! Ce spune Poliția Argeș despre incident
În urma imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la un bărbat ce se manifestă agresiv față de o altă persoană aflată într-un autoturism, înmatriculat în județul Argeș, ce se afla parcat pe marginea unui drum , Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să ...
Citeşte »În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 41 de misiuni
În perioada 11.06.2025, ora 08:00 – 12.06.2025, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 41 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele: INTERVENȚII SMURD ȘI ALTE MISIUNI: Pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni, alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, ...
Citeşte »Argeșul reconfirmat ca membru în structura de conducere a Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone
În perioada 4-6 aprilie 2025, Consiliul Județean Argeș a participat, în calitate de membru, la Adunarea Generală a Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone (AIRF), desfășurată la Lyon, Franța. Prima zi a lucrărilor s-a desfășurat la sediul Regiunii Auvergne-Rhône-Alpes și a debutat cu o serie de conferinţe pe tema “Politici ...
Citeşte »Autostrada Pitești – Sibiu: Tronsonul dintre Băiculești și Curtea de Argeș, deschis traficului rutier!
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul județului Cristian Puiu, au fost prezenți astăzi, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, de ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, de prefectul Ioana Făcăleață și de primarii Cristian Gentea și Constantin Panțurescu pe șantierul noului tronson al ...
Citeşte »Percheziţii în 9 județe la suspecţi de trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor
Astăzi, 11 iunie, polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 39 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Dâmbovița, Călărași, Olt, Ilfov, Prahova, Brăila, Vrancea, Maramureș și Galați, într-o cauză privind ...
Citeşte »
Foto Press 24