Polițiștii din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au efectuat un control la o exploatare forestieră de pe raza U.A.T. Lerești, în care au fost constituite două acte de punere în valoare, ...
Citeşte »Rezultatele acțiunilor de combatere a delictelor silvice desfășurate de polițiștii argeșeni la sfârșitul săptămânii
În urma verificărilor la o exploatare forestieră, polițiștii si specialșiștii silvici au sistat exploatarea, au aplicat o sancțiune unui operator silvic și au întocmit un dosar penal în urma neregulilor constatate.De asemenea, polițiștii au dispus confiscarea unei cantități de aproape 40 de metri cubi de material lemnos și au aplicat ...
Citeşte »Deputatul Adrian Miuțescu: “Gara Regală trebuie să redevină un simbol al orașului Curtea de Argeș”
Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, susține că, după decenii în care a fost neglijată și lăsată în paragină, în sfârșit, în această primăvară, vor începe lucrările de reabilitare la Gara Regală din Curtea de Argeș. Deputatul a insistat încă din timpul Guvernului Orban să se aloce bani pentru reabilitarea ...
Citeşte »Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice, în ultimele 48 de ore
Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele ...
Citeşte »Autoturism intrat într-un parapet la Mărăcineni
Accident rutier produs în localitatea Mărăcineni, DN 73, în care un autoturism ar fi intrat într-un parapet.Intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire ale incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat la nevoie. În această dimineață,polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 73, ...
Citeşte »E.ON și Delgaz Grid, împreună cu DSU și IGSU, lansează campania „Detector pentru viață”
● Un număr de 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, vor ajunge în locuințele românilor cu ajutorul pompierilor de la inspectoratele pentru situații de urgență judetene: ● Campania este derulată în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, încheiat în anul 2012; Peste 6.600 de ...
Citeşte »Bărbat dispărut de la domiciliu
În seara zilei 24 februarie a.c., politiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați, de către o femeie din comuna Mărăcineni, cu privire la faptul că fiul său, CANTEA DUMITRU MARIAN de 30 de ani, a plecat de la domiciliu în jurul orei 20:30, și nu s-a ...
Citeşte »Deputatul Adrian Miuțescu: “PSD și PNL au pus democrația în cui”
Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, a explicat la o emisiune televizată că efectele comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare vor fi dintre cele mai nefaste pentru români, punându-se între paranteze atât democrația, cât și dezvoltarea economică. “PSD și PNL și-au împărțit puterea și tot ei spuneau că ...
Citeşte »Nu avea calitatea de transportator autorizat pentru această activitate
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești au finalizat verificările privind activitățile de transport material lemnos efectuate de către un bărbat de 40 de ani, din Hârtiești, care nu are calitatea de transportator autorizat pentru această activitate.În urma verificărilor efectuate în aplicația SUMAL 2.0, s-a stabilit că în perioada ...
Citeşte »A trecut pe culoarea roșie a semaforului,chiar sub ochii polițiștilor
Acțiune de reducere a riscului rutier În ziua de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni și Secțiilor de Poliție Rurală Călinești și Leordeni au acționat pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin verificarea respectării regulilor de circulație și combaterea cauzelor generatoare de evenimente ...
Citeşte »
Foto Press 24