Pe parcursul nopții de ieri, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit în comuna Valea Iașului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La sosirea echipajelor operative, flăcările violente se manifestau generalizat atât la acoperișul ...
Citeşte »Cercetări privind modul de deținere a unor animale exotice
În ziua de 17 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor Argeș, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean Argeș al Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat verificări privind modul de deținere a două exemplare de râs african. Pentru verificarea respectării cadrului legal, respectiv asigurarea unei verificări temeinice cu ...
Citeşte »Poliția Locală Pitești, gazda unei activități educative dedicate siguranței copiilor
160 de copii plini de curiozitate, din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Alba ca Zăpada”, au trecut pragul Poliției Locale Pitești. Vizita a fost una memorabilă – cu zâmbete, întrebări haioase și multe momente frumoase. Micii vizitatori au aflat direct de la polițiștii locali ce înseamnă siguranța pe stradă și ...
Citeşte »Reținut după un conflict cu fosta concubină
În ziua de 17 octombrie a.c., în jurul orei 10:00, polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o femeie de 44 de ani, din Pitești, cu privire la faptul că fostul său concubin, de 46 de ani, ar fi agresat-o, în timp ...
Citeşte »Accident provocat de un tânăr băut și drogat la volan!
În noaptea de 17 spre 18 octombrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism, pe DJ 503, pe raza comunei Slobozia. Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Costești ...
Citeşte »Sancționați pentru conducere agresivă și alte abateri
În ziua de 19 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 28 de ani, din Pitești, care, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Republicii din municipiul Pitești, a adoptat un comportament agresiv în timpul conducerii, prin accelerarea repetată, în mod nejustificat, punând în pericol ...
Citeşte »Depistați conducând cu viteză excesivă
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 23 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe str. Dumbravei, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 122 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. Ca urmare a abaterii constratate ...
Citeşte »A obținut un credit de 45.000 de lei falsificând semnătura unui girant!
Cercetări finalizate de polițiștii de investigații criminale Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și abuz în serviciu. Din ...
Citeşte »Misiuni executate și rezultate obținute de jandarmii argeșeni în perioada 13-19.10.2025
În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au executat aproximativ 20 de misiuni de asigurare a ordinii publice, fie în mod independent, fie în colaborare cu alte instituții. De asemenea, aproximativ 50 de jandarmi argeșeni au acționat pentru menținerea ordinii publice în patrule mixte cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș. În perioada ...
Citeşte »Momente emoționante la 70 de ani de activitate ai Orchestrei „Doina Argeșului”
Vineri, 17 octombrie 2025, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Pitești va avea loc spectacolul aniversar „Doina Argeșului – 70 de ani. Povestea continuă”. Astăzi, în sala mare a Consiliului Județean Argeș, a avut loc un moment cu totul special: aniversarea a 70 de ani de ...
Citeşte »
Foto Press 24