Incendiu izbucnit în incinta unui depozit cu materiale de construcții din comuna Bascov. La fața locului, s-au mobilizat cinci autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. La sosirea pompierilor, ardea material lemnos, pe o ...
Citeşte »Urmărit general ca urmare a nerespectării obligațiilor stabilite prin control judiciar
În completarea informațiilor referitoare la un bărbat de 28 de ani, de cetățenie străină, urmărit general ca urmare a nerespectăriii obligațiilor stabilite prin măsura preventivă a controlului judicar, dispusă în urma cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș ...
Citeşte »Ședință de lucru pe tema gestionării situației câinilor fără stăpân
Ieri, la Consiliul Județean, vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, a avut o ședință de lucru pe tema soluțiilor care vor fi implementate, într-un sistem integrat la nivel județean, pentru gestionarea situației câinilor fără stăpân. Se estimează că în județul Argeș există aproximativ 185.000 de câini, dintre care doar în jur de ...
Citeşte »Se pregătește recepția lucrărilor de restaurare a Muzeul Județean Argeș
Muzeul Județean Argeș este instituția muzeală argeșeană proeminentă care tezaurizează colecții de obiecte remarcabile spre ilustrarea civilizației argeșene și românești. Clădirea muzeului – monument istoric de interes național – a fost restaurată și consolidată printr-un amplu proiect cu fonduri europene accesat de Consiliul Județean Argeș. Astfel, s-a redat muzeului splendoarea ...
Citeşte »Tânăr din Mioveni,depistat conducând fără drept
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 30 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe bld. Nicolae Bălcescu din Pitești, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției române a rezultat că cel în cauză ...
Citeşte »Bărbaţi, ridicaţi de poliţişti si trimişi dupa gratii
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii de investigații criminale argeșeni pus în executare cinci mandate privind executarea pedepsei cu închisoarea, dintre care patru de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Câmpulung și polițiștii Secției de Poliție Rurală Valera Mare Pravăț, respectiv unul de către polițiștii Biroului Investigații Criminale ...
Citeşte »Tineri sancționați pentru conducere agresivă în parcarea unui centru comercial
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au sancționat doi minori, ca urmare a verificărilor privind două autovehicule din categoria A1, ai căror conducători au adoptat un comportament agresiv, în parcarea unui centru comercial. Astfel, polițiștii rutieri piteșteni au identificat conducătorii celor două autovehicule, respectiv doi minori, ...
Citeşte »Tânără depistată de polițiști conducând cu viteza de 110 km/h, limita legală fiind de 50 de km/h.
În ziua de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat o tânără de 19 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Bulevarul Petrochimiștilor din Pitești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 110 km/h, limita legală fiind de 50 de km/h. Ca urmare a ...
Citeşte »Activități preventive desfășurate de polițiști în școli
În ultimele 24 de ore, polițiștii de prevenire argeșeni au marcat 24 de prezențe, în 9 unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din mediul rural, pentru activități preventive ce au însumat 420 de beneficiari. Activitățile au fost desfășurate în cadrul campaniei naționale „Tăcerea e tot violență! Vocea ta ...
Citeşte »Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altor instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică. Polițiștii au desfășurat acțiuni, în zonele ...
Citeşte »
Foto Press 24