Acasă / Tag Archives: autoturism (pagina 78)

Tag Archives: autoturism

Accident mortal pe un drum din Pârvu Roșu-Costești

Accident mortal pe un drum din Pârvu Roșu-Costești

Accident rutier produs în orașul Costești, Pârvu Roșu, în care un autoturism ar fi intrat într-un copac. Posibil persoană inconștientă și încarcerată.Intervin pompierii cu o autospecilă de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o descarcerare, alături de o ambulanță SAJ.Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au ...

Citeşte »

Acțiuni cu efective mărite în tot județul

Acțiuni cu efective mărite în tot județul (3)

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii argeșeni, cu sprijinul celorlalte structuri, au organizat, pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și ...

Citeşte »

Prinşi drogaţi la volan sau cu „prafuri” în maşină

actiune politia (1)

Weekendul trecut, poliţiştii argeşeni, împreună cu reprezentanții altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au continuat activitățile preventive pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, dar și de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise. Au fost constituite 62 de filtre rutiere pe principalele artere de circulație, ...

Citeşte »

Accident cu două autoturisme implicate în comuna Cotmeana

Accident cu două autoturisme Cotmeana

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier produs în comuna Cotmeana, în care sunt implicate două autoturisme.Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 56 de ani, ...

Citeşte »

Autoturism răsturnat pe strada Livezilor

Autoturism răsturnat pe strada Livezilor (1)

 Ieri seară a avut loc un accident rutier produs pe strada Livezilor din Pitești. Implicate sunt trei vehicule, dintre care unul răsturnat.Au intevenit pompierii cu o autospecială intervenție alături de un echipaj SAJ.În eveniment sunt implicate trei vehicule, dintre care unul răsturnat.Autoturismul care s-a răsturnat, a acroșat alte două vehicule ...

Citeşte »

Incendiu izbucnit la un autoturism în cartierul Prundu

Incendiu izbucnit la un autoturism

Incendiu izbucnit la un autoturism în municipiul Pitești, cartierul Prundu. Intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.La momentul izbucnirii incendiului, autoturismul se afla în mers. În momentul în care conducătorul auto a observat incendiul, a oprit autoturismul și ...

Citeşte »

Accident anunțat prin e-Call în comuna Albota

Accident anunțat prin e-Call

Apel de tipul E-call care anunța producerea unui accident rutier în comuna Albota, în care sunt implicate două autoturisme.Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.În urma evenimentului nu au rezultat victime, pompierii asigurând măsuri specifice.

Citeşte »

Accident cu două victime în comuna Albota, DN65

Accident cu două victime în comuna Albota (1)

Accident rutier produs în comuna Albota, DN65, în care sunt implicate un autoturism și un autotren. În urma evenimentului au rezultat două victime, care sunt asistate de două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. La fața locului, poimpieii intervin pentru a asigura măsuri specifice.Victimele au fost transportate la ...

Citeşte »

Filmat când arunca cu sticla în urs…

Filmat când arunca cu sticla în urs

În urma imaginilor apărute în spațiul public, cu privire la aruncarea unui obiect către un urs, de către un pasager dintr-un autoturism, care se deplasa pe DN 7C, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor ...

Citeşte »

Please add a post. Powered by Announcement Bar