Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș și Biroului Rutier Pitești, împreună cu reprezentanții RAR Argeș, au acționat, timp de câteva ore, în localitățile Merișani și Budeasa pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și creșterea gradului de disciplină rutieră. În cadrul acțiunii, care se subscrie unei acțiuni la nivel național, s-a ...
Citeşte »Curg amenzile, dar restricţiile tot sunt încălcate
Peste 350 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acţionat pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. Au fost verificate 3.045 ...
Citeşte »Condamnaţi, au ajuns la puşcărie
O femeie şi un bărbat au ajuns la puşcărie după ce pe numele lor au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Astfel, poliţiştii din Topoloveni, cu sprijinul agenţilor Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis ...
Citeşte »Zece localităţi au incidenţa infectărilor sub 3/1.000 de locuitori
Deși în ultima săptămână incidența infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 în judeţ cumulată pe ultimele 14 zile a scăzut, doar 10 localităţi au o rată a infectărilor sub 3 la mia de locuitori, şapte dintre ele figurând în scenariul galben şi trei în cel verde. În scenariul galben sunt Domneşti (2,96/1.000 ...
Citeşte »Ţinea barul deschis deşi nu avea voie
Peste 300 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în continuare pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun. Au fost verificate 3.149 de persoane, 138 de ...
Citeşte »166 de „pozitivi”, 12 decese raportate şi 979 vaccinări
Instituția Prefectului informează că, ieri, în judeţ, 166 de persoane au fost confirmate pozitiv Covid-19, au fost raportate 12 decese din care patru în ultimele două zile şi restul din perioada 25 – 31 octombrie astfel că numărul total al deceselor a crescut de la 1.617 la 1.629 şi 979 ...
Citeşte »Starea de alertă, prelungită
Guvernul a prelungit, luni, starea de alertă pentru încă 30 de zile, decizia fiind valabilă începând de ieri-dimineaţă, rămânând în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie. Excepţii Astfel, de la ora 22 şi până la 5, pe întreg teritoriul ţării va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau ...
Citeşte »Prima simfonie românească, interpretată în premieră la Filarmonica Pitești
Filarmonica Piteşti organizează joi, 11 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Gheorghe Iliuță, revine, ca solist, violonistul Antal Zalai. În program: G. Bizet – Suitele Carmen Nr. 1 și 2 (selecțiuni), P. Sarasate ...
Citeşte »161 de „pozitivi”, 16 decese raportate şi 995 vaccinări
Instituția Prefectului informează că,astăzi, în judeţ, 161 de persoane au foct confirmate pozitiv Covid-19, au fost raportate 16 decese din perioada 2 – 5 noiembrie astfel că numărul persoanelor decedate a crescut de la 1.601 la 1.617 şi 995 au fost vaccinate. Situaţia epidemiologică: din datele puse la dispoziţie de ...
Citeşte »Spărgătorul a declanşat alarma
În noaptea de 5 spre 6 noiembrie, în urma declanșării sistemului antiefracție polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un tânăr care a pătruns în incinta unui operator economic cu obiect de activitate alimentație publică. Unitatea era asigurată cu sistem electronic de alarmă conectat la un dispecerat de monitorizare ...
Citeşte »
Foto Press 24