Poliţiştii Secţiei 3 Piteşti au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat ar fi sustras o haină dintr-un magazin. Suspectul a fost arestat.
Oamenii legii s-au mobilizat şi pe baza descrierii făcute de către păgubit au reuşit ca în scurt timp că-l identifice pe suspect. Acesta este Daniel Pieptea, de 38 de ani, din municipiu. În momentul când a fost surprins de o vânzătoare că vrea să plece din magazin fără să plătească, bărbatul a devenit violent şi a lovit-o cu pumnul în faţă pe femeie ca să-şi asigure scăparea şi să păstreze bunul sustras. Cercetările au fost preluate de judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie.
După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene, apoi procurorul de caz l-a prezentat instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul se află deja sub control judiciar fiind cercetat într-un dosar de furt. Şi tot el a fost reţinut, pe 20 mai, tot de poliţiştii Secţiei 1 şi trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, cauză instrumentată de poliţiştii de investigaţii criminale. Aşa cum am relatat la momentul respectiv, individul şi-a expus zonele intime în faţa unei femei, care oripilată a sunat la poliţie.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...