Acasă / EVENIMENT / Tânăr de 20 de ani, din Bârla reţinut pentru tâlhărie

Tânăr de 20 de ani, din Bârla reţinut pentru tâlhărie

Astazi, judiciariştii din Piteşti au continuat cercetările într-un dosar deschis pentru tâlhărie calificată, iar un tânăr a fost încarcerat.Din cercetări rezultă că, pe 2 iulie, Ion Marcel Nistor, de 20 de ani, din Bârla, în timp ce era într-un parc din cartierul Prundu împreună cu un prieten, de aceeaşi vârstă, din Tufeni, Olt, i-a sustras acestuia din urmă un telefon mobil şi, pentru a păstra aparatul, şi-a ameninţat amicul cu un briceag. Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au efectuat, de dimineaţă, două percheziţii domiciliare pe raza comunei Bradu, unde cel în cauză locuieşte fără forme legale. Cu acest prilej telefonul mobil a fost recuperat şi restituit păgubitului, iar oamenii legii au descoperit două pistoale neletale, patru săbii şi un „box”. Ion Marcel Nistor a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş, urmând ca azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. La acţiune au mai participat poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi de la Poliţia Costeşti, iar Biroul Operaţiuni Speciale Piteşti a asigurat suportul tehnic de specialitate.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar