Acasă / EVENIMENT / Tânăr judecat pentru tâlhărie

Tânăr judecat pentru tâlhărie

barbat arestat-fotopress24-2Judiciarişti de investigaţii criminale piteşteni au finalizat cercetările într-un dosar de tâlhărie, pe care l-au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată a lui Marian Cosmin Gentea, de 32 de ani, din Uda. Fapta a avut loc în seara de duminică, 11 februarie, în timp ce suspectul era într-o sală de jocuri din Complexul „Fortuna” din municipiu. Acolo ar fi sustras din geaca unui bărbat portofelul în care erau 1.500 lei şi documentele personale. Manevra a fost observată de către proprietarul gecii, care l-a urmărit pe suspect şi i-a cerut să-i restituie portofelul. „Deranjat” de cerere şi de… tupeul păgubitului, individul a început să-l înjure, apoi l-a lovit pentru a-şi asigura scăparea şi s-a făcut nevăzut în noapte. Ulterior, împricinatul a fost depistat de poliţişti, care l-au reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi depus în arestul poliţiei argeşene, iar prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului. Prezentat instanţei de judecată, Gentea a fost arestat preventiv. Bărbatul are un trecut încărcat, după ce a fost judecat în mai multe dosare, toate pedepsele primite fiind contopite în una singură, adică cea mai grea de cinci ani şi şase luni închisoare în regim privativ de libertate. După ce a executat aproape patru ani, în aprilie 2017 a fost eliberat condiţionat în urma unei decizii pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu. Întrucât tâlhăria de la sala de jocuri a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, bărbatul a ajuns din nou după gratii. El va executa în plus faţă de pedeapsa care-l aşteaptă şi ceea ce i-a rămas din condamnarea anterioară.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar