Acasă / EVENIMENT / Tânăr lovit pe trecerea de pietoni în cartierul Craiovei

Tânăr lovit pe trecerea de pietoni în cartierul Craiovei

Ieri, un bărbat a fost lovit de o maşină chiar pe trecerea de pietoni şi dacă iniţial a crezut că nu are nimic, ulterior a ajuns la spital, unde medicii au constatat că suferise o fractură de umăr.Evenimentul a avut loc în jurul orei 10.30 în cartierul Craiovei. Daniel V., de 42 de ani, din Bucureşti, circula cu un Citroen Saxo dinspre târgul săptămânal către centrul Piteştiului. Din cauza neatenţiei sau având alte preocupări în timpul condusului, el l-a accidentat pe Florinel V., de 31 de ani, Râca. Pietonul, care traversa strada pe marcaj, a primit primul ajutor de la câţiva trecători, iar la început victima părea să nu fi suferit vreo leziune. Ulterior însă a început să aibă dureri, iar ambulanţa sosită la locul accidentului l-a transportat la spital, unde s-a constatat că are fractură de umăr. Agenţii de circulaţie, care au stabilit că şoferul nu consumase alcool, au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Val. N. Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Tineri reținuți

Tineri reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

În ziua de 23 decembrie a.c. polițștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Piteși, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar