Acasă / EVENIMENT / Tânăr resuscitat pe stradă

Tânăr resuscitat pe stradă

TanarResuscitat01

Marţi seară, un tânăr în vârstă de 19 ani a trecut pe lângă moarte, după ce a suferit un atac de cord. El a fost salvat de un echipaj SMURD. Incidentul a avut loc în cartierul piteştean Trivale, unde băiatul stătea pe o bancă în faţa unui bloc de lângă Şcoala Gimnazială Nr. 13 „Mircea cel Bătrân”. La un moment dat, acestuia i s-a făcut rău, s-a întins pe bancă şi nu mai dădea semne de viaţă. Spre norocul său, a fost văzut de câţiva tineri aflaţi în apropiere, care şi-au dat seama că ceva nu e în regulă şi au sunat la 112. În câteva minute a apărut ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, iar echipa medicală a constatat că tânărul intrase în stop cardio-respirator şi a început procedurile de resuscitate chiar la faţa locului. După minute lungi de eforturi susţinute, băiatul a răspuns manevrelor şi inima lui a început din nou să bată. El a fost urcat în ambulanţă, conectat la aparatura de monitorizare şi susţinere a funcţiilor vitale şi transportat la Spitalul Judeţean. Preluat de medicii cardiologi, pacientul a fost diagnosticat cu tahicardie şi internat pentru a putea fi ţinut sub observaţie şi a i se administra medicaţie specifică. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care tânărul a intrat în stop cardio-respirator. El nu a colaborat cu medicii şi nici nu a explicat ce i s-a întâmplat. Din acest motiv se au în vedere două posibilităţi: ori este vorba despre un caz medical, ori împricinatul a consumat substanţe interzise şi asta a declanşat o criză cardiacă. Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care încearcă să stabilească situaţia de fapt.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar