Acasă / EVENIMENT / Tânăr reținut de polițiștii Serviciului Rutier Argeș

Tânăr reținut de polițiștii Serviciului Rutier Argeș

În ziua de 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau stergerea urmelor acestuia, conform art. 335, 196 și 338 din Codul Penal.

Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 18 decembrie a.c., un tânăr de 19 ani, din Merișani, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere, având direcția de deplasare Curtea de Argeș spre Pitești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de către un bărbat de 54 de ani, din Curtea de Argeș.
După producerea accidentului, tânărul ar fi părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea orgalelor de poliție.Ulterior, pasagera dreapta față din al doilea autoturism implicat, respectiv o femeie de 54 de ani, din Curtea de Argeș, s-a prezentat la o unitate medicală pentru îngrijiri.
În ziua de 21 decembrie a.c., după administrarea probatoriului, tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 22 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.,

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun (3)

Pompierii argeșeni, la datorie de Crăciun

Încă de la primele ore ale dimineții, pompierii argeșeni acționează pentru înlăturarea efectelor negative produse ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar