Acasă / EVENIMENT / Tânărul care fura telefoane din magazine a fost trimis în judecată

Tânărul care fura telefoane din magazine a fost trimis în judecată

Cercetări finalizate de polițiștii Secției 4 Poliție Pitești

 furt telefoane magazin

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările în două dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, respectiv tentativă la furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 25 aprilie a.c., un tânăr, identificat ulterior ca fiind un tânăr de 18 ani, din județul Dolj, ar fi sustras un telefon mobil expus în incinta unui magazin de profil, având o valoare de aproximativ 1.100 de lei, prin scoaterea din funcțiune a sostemului de alarmă, ulterior telefonul fiind valorificat la o casă de amanet.De asemenea, din cercetări s-a stabilit că în ziua de 06 mai a.c., același tânăr ar fi încercat să sustragă un alt telefon mobil expus în incinta unui magazin, cu o valoare de aproximativ 6.000 de lei, activitate infracţională ce a fost întreruptă şi nu şi-a produs efectul în condițiile declanşării sistemului de alarmare cu care era asigurat aparatul.Reamintim că în noaptea de 14 spre 15 mai a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar