Acasă / EVENIMENT / Târgul de idei, proiecte și inițiative “Creativi și conectați”

Târgul de idei, proiecte și inițiative “Creativi și conectați”

Argeșul se poate mândri cu faptul că are unele dintre cele mai bune echipe de robotică din lume. Tinerii noștri din echipele de robotică din Argeș, și din fericire nu sunt puțini, sunt inteligenți, creativi și sociabili. Au câștigat sute de premii naționale și internaționale. 
Astăzi, echipele de robotică din Argeș și-au expus creațiile la târgul de idei, proiecte și inițiative “Creativi și conectați” organizat la Biblioteca Județeană Argeș “Dinicu Golescu”.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu și managerul bibliotecii Mihaela Voinicu le-au fost alături, i-au felicitat și le-au transmis faptul că sunt mândri de ei.
“Consiliul Județean Argeș se mândrește cu faptul că în județul nostru avem tineri ca voi. Am mai organizat și vom mai organiza astfel de evenimente, dar am și susținut de-a lungul anilor participarea la diferite competiții și am promovat, ori de câte ori am avut ocazia, echipele de robotică. Vă felicit și vă asigur că ne vom mai vedea la astfel de evenimente organizate de CJ Argeș sau prin instituțiile subordonate” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte CJ Argeș.
 “Sunt prezentate aici proiecte minunate. Mă bucur că avem astfel de tineri creativi, inventivi și ne dorim ca proiectele lor să facă și mai cunoscut județul Argeș, din această perspectivă. Vă felicit și vă doresc mult succes în continuare!” – Roxana Stoenescu, director executiv Direcția de Cultură, Turism și Tineret.
 Proiectele tinerilor din echipele de robotică vor contribui pe viitor la dezvoltarea comunităților, a societății în general.
 Au participat astăzi la târg: 
# Colegiul Național “Zinca Golescu” Pitești, 
# Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” Pitești, 
# Liceul Tehnologic “Dacia” Pitești, 
# Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Mozăceni, 
# Liceul Tehnologic “I.C. Petrescu” Stâlpeni, 
# Liceul Tehnologic “ASTRA” Pitești,
#  Asociația “Azi elevi mâine lideri”, 
# Fundația “Leul Albastru”, Multiplicator Eurodesk Argeș, 
# Bibliotecile Publice din Rucăr, Topoloveni și Câmpulung,
# echipele/cluburilor de robotică – Echipa HighFive Robotics – Colegiul Național “IC Brătianu”, Echipa Broboți  – Colegiul Național “IC Brătianu”, Echipa de robotică ”TehnoZ” – Colegiului Național ”Zinca Golescu” , Echipa 4D ROBOTICS  – Colegiul Național “Al. Odobescu” și ARRA CLUB Pitești.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar