Acasă / EVENIMENT / Teribiliştii de pe Transfăgărăşan, amendaţi

Teribiliştii de pe Transfăgărăşan, amendaţi

TeribilismTransfagarasan01

Patru tineri au fost filmaţi de un alt participant la trafic în timp ce călătoreau pe plafonul unui Opel înmatriculat în Brăila (care între timp fusese vândut, după cum avea să precizeze fostul proprietar). În imaginile postate pe paginile de socializare se vede cum, la un moment dat, unul dintre ei se apleca periculos de mult spre copacii de la marginea drumului, riscând, atât el, cât şi ceilalţi, să se accidenteze grav.

„Poliţiştii din Albeştii de Argeş, cu sprijinul colegilor din Schitu Goleşti şi Stâlpeni, au identificat un tânăr de 20 de ani, din Stâlpeni, care în ziua de 21 iulie a condus un autoturism pe DN 7C în timp de transporta alţi patru tineri pe plafonul autoturismului. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 580 lei, iar faţă de ceilalţi patru, respectiv un tânăr de 21 de ani, din Stâlpeni, două adolescente de 17, respectiv 15 ani, tot din Stâlpeni, şi un copil de 13 ani, din Mihăeşti, a fost luată măsura sancţionării conform Legii 61/1991R privind normele de convieţuire socială, cu amenzi în valoare totală de 500 de lei”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar