Acasă / EVENIMENT / Terorizați de urși

Terorizați de urși

Urşii au ucis porci la Arefu, iar sătenii sunt disperaţi că nu se găseşte o soluţie pentru rezolvarea problemei. Cu o situaţie similară de confruntă însă şi locuitori din Dîmbovicioara, satul Podu Dâmboviţei, care de vreo patru ani sunt terorizaţi de un urs. Sălbăticiunea a omorât zeci de oi şi berbeci, una diontre cele mai afectate fiind familia Pandea. Despre aceşti oameni am mai relatat cu alte ocazii, întrucât pe lângă faptul că a făcut prăpăd în gospodărie, animalul a distrus şi o maşină, după ce Iona Pandea s-a întâlnit cu ursul la munte.

gospodarie atacata de urs Balilesti-fotopress24 (4)Cel puţin în ultimele săptămâni membrii familiei fac nopţi albe ca să-şi salveze oile, fiindcă ursul nu se mai teme de lumini şi coboară tot mai des aproape de casele aflate în centrul satului. Reprezentanţii administraţiei locale au făcut demersuri repetate către Ministerul Mediului, pentru ca animalul să fie cumva anihilat, dar procedurile prevăd ca ursul să fie ademenit înapoi în pădure, întrucât fiind protejat de lege nu poate fi vânat. Fondul de vânătoare din zonă este administrat de un ocol silvic privat, care pentru acest an are aprobată o cotă de recoltare a unui singur urs, iar pentru vânarea sălbăticiunii care provoacă stricăciuni este nevoie de o derogare specială din partea Ministerului Mediului. Nu se ştie ce răspuns va da ministerul de resort şi nici când va fi orimit, timp în care sătenii continuă să stea de veghe noaptea ca să-şi apere avutul. În altă ordine de idei, oamenii de tem că, în căutare de hrană, ursul ar putea deveni agresiv şi ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar