Acasă / EVENIMENT / Tineri prinși cu droguri în două cluburi din Pitești

Tineri prinși cu droguri în două cluburi din Pitești

Acțiuni de amploare ale polițiștilor argeșeni (1)
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, împreună cu reprezentanții altor instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au continuat și în acest sfârșit de săptămână, activitățile preventive, dar și acțiunile de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise.

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii au continuat activitățile având ca obiectiv cel al depistării, atât a conducătorilor auto, care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a persoanelor care dețin sau consumă substanțe interzise.
Zilnic, polițiștii rutieri se află pe drumurile publice din județ, efectuând verificări în trafic, în vederea identificării conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice, folosind în acest sens aparatele RADAR, DrugTest și etilotest.
În acest context, polițiștii argeșeni atrag atenșia asupra pericolului reprezentat de consumul de alcool sau de substanțe cu efect psihoactiv, știută fiind influența negativă asupra sănătății, predispoziția spre un compotament reprobabil, dar mai ales implicațiile legale pentru conducătorii auto și nu numai.
Polițiștii rutieri argeșeni au efectuat la acest sfârșit de săptămână 8 testări cu aparatele Drugtest.

Astfel, în dimineața zilei de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, cu sprijinul polițiștilor Biroului Rutier Pitești, au depistat o femeie de 37 de ani, din Bragadiru, județul Ilfov, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Drăganu, în timp ce se afla sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Cea în cauză a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, însă la testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv, fapt pentru care cea în cauză a fost condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În noaptea de 16 spre 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Pitești, pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de substanțe interzise.
Polițiștii au verificat două locații de pe raza municipiului Pitești, activitate în urma căreia au fost depistate două persoane, care dețineau asupra lor substanțe cristaline sub formă de pulbere, susceptibile a fi droguri.
Ca urmare a celor constatate, pachețelele cu substanțe au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal conform Legii 143/2000.
De asemenea, la activități au participat și polițiști din cadrul Biroului Rutier Pitești și ai Serviciului Rutier Argeș. Ca urmare a abaterilor la regimul rutier, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni cotravenționale, în valoare totală de 4.640 de lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar