În noaptea de 17 spre 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras un autoturism, parcat în curtea unei locuințe din comuna Negrași. La fața locului au fost direcționați polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, care au constatat că cele sesizare se confirmă, din primele verificări rezultând că autoturismul în cauză era neasigurat, cu cheile în habitaclu.
Autoturismul în cauză a fost identificat de polițiști, pe raza aceleiași localități. În urma cercetărilor a rezultat că autoturismul ar fi fost sustras de un minor, de 17 ani, din Negrași, care ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei în cauză, de unde ar fi sustras in scop de folosință autoturismul, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice.
De asemenea, din cercetări a rezultat și că minorul ar fi încredințat autoturismul, ulterior sustragerii, în aceeași noapte, și unui tânăr de 21 de ani, cunoscând că nu este posesor de permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și încredințarea unui autoturism spre a fi condus pe drumurile publice, cunoscând că nu este posesor de permis de conducere, sub supravegherea Pachetului de pe lângă Judecătoria Costești. Cei doi tineri au fost depistați și conduși la sediul poliției, iar în ziua de 17 decembrie, după administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca în cursul zilei de astăzi, 19 decembrie, cei doi tineri, de 17 și 21 de ani, din Negrași, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.