Acasă / EVENIMENT / Traficanţi de droguri, condamnaţi

Traficanţi de droguri, condamnaţi

închisoare-fotopress-24ro1

În primăvara anului trecut, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT Piteşti, au făcut 10 percheziţii în Piteşti şi Mioveni la locuințele a nouă persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv (etnobotanice).
Din verificări a reieşit că suspecţii ar fi comercializat în judeţ nu doar etnobotanice, ci şi droguri de risc și de mare risc. Oamenii legii au descoperite și ridicat circa 45 grame substanţe vegetale şi 11 seminţe, susceptibile a fi cannabis, aproximativ 100 grame substanţe susceptibile a fi psihoactive şi 15 ţigarete confecţionate artizanal. Cei nouă au fost conduşi audieri şi opt dintre ei au primit mandate de arestare preventivă. Ulterior, cei în cauză au fost judecaţi şi condamnaţi. Aceştia sunt Cornel Alexandru T., de 25 de ani, care a primit şase ani de închisoare cu executare în regim privativ de libertate, George Mădălin M., de 35 de ani (doi ani şi două luni), Mădălin Constantin R., de 29 de ani, doi ani şi patru luni), Marian Titel M., de 30 de ani (doi ani şi 11 luni), şi Vasile Bogdan D., de 26 de ani (trei ani şi patru luni), toate cu executare în regim de detenţie. Toţi au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni, decizia Curţii de Apel Piteşti fiind definitivă. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Florian Cristian M., de 33 de ani (doi ani şi opt luni) Gabriel B., de 36 de ani (un an şi şase luni), Gheorghe Alexandru C., de 26 de ani (opt luni) şi Nicolae Samir C., de 32 de ani (un an şi patru luni), toate pedepsele fiind cu suspendarea executării sub supraveghere pe termene cuprinse între doi şi patru ani.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar