Acasă / EVENIMENT / Traficanţii de minori, obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii

Traficanţii de minori, obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii

berevoesti-fotopress24roAşa cum v-am informat proxeneţii din Câmpulung în dosarul în care este implicată şi o elevă campioană la box feminin, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Ei bine, deşi printre victime s-au aflat şi puştoaice de 12, 13 sau 14 ani ori ceva mai mari, dar tot minore, împricinaţii au fost obligaţi şi să presteze muncă în folosul comunităţii, culmea la… DGASPC Argeş. Aceştia sunt Dan Andrei Lică, de 27 de ani, fiul unui interlop şi el trimis la închisoare tot pentru proxenetism, şi Alexandru Finţoiu, de 28 de ani, taximetrist, au fost condamnaţi la trei, respectiv doi ani de închisoare cu suspendare. Cealalată persoană implicată în dosar, Alis Bărăitaru, de 17 ani, va fi asistată zilnic timp de şase luni pentru complicitate la trafic de minori şi proxenetism.Vă reamintim că, în octombrie 2016, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Piteşti au efectuat mai multe descinderi în municipiul de la poalele Mateiaşului într-un dosar de trafic de minore, act sexual cu minore şi pornografie infantilă. Potrivit anchetatorilor, 20 de eleve de la trei şcoli din Câmpulung, unele de 12 sau 13 ani, au fost traficate mai bine de un an. La acea dată, procurorii DIICOT Piteşti i-au mai adus la audieri pe Ion Popescu, de 51 de ani, cadru didactic, pe Mihai Cârstea, de 50 de ani, şi pe Ştefan Nedelcu, de 70 de ani. Ulterior, anchetatorii s-au sesizat din oficiu că învăţătorul Ion Popescu racola minore cărora le oferea cadouri sau alte facilităţi cu scopul de a întreţine relaţii sexuale cu ele. El filma partidele de sex, pe care ulterior le posta pe diverse site-uri în scopul şantajării persoanelor vătămate în cazul în care acestea refuzau să mai vină la domiciliul său. În acest caz a fost disjuns un alt dosar şi s-a început urmărirea penală in rem (pentru faptă) împotriva lui Ion Popescu pentru infracţiunile de trafic de minori, şantaj şi pornografie infantilă.
F.P V.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar