Acasă / EVENIMENT / Transport de lemne blocat de activişti

Transport de lemne blocat de activişti

CJ-ministrul apelor-fotopress-24ro30 de membri ai asociaţiei Agent Green, oameni de ştiinţă şi alpinişti profesionişti s-au strâns în zona barajului Vidraru şi au blocat un autocamion plin cu lemne. Prin acţiunea lor, protestatarii trag din nou un semnal de alarmă cu privire la distrugerea ultimelor păduri virgine din zona Vidraru, care ar pune în pericol inclusiv lacul de acumulare, un obiectiv strategic pentru sistemul energetic naţional. Protestatarii au ocupat arborii cu corturi speciale şi au afişat bannere cu mesajul „Salvaţi Ultimele Păduri Virgine” în limbile română şi engleză. De asemenea, activiştii Agent Green solicită să se facă urgent anchetă la Vidraru, precum şi moratoriu naţional privind exploatarea pădurilor virgine. „Nu există o zonă cu mai multe păduri virgine în Europa decât aici, la baraj, dar, din nefericire, 80% dintre acestea s-au dus, au fost tăiate şi asta nu trebuie tolerată sub nicio formă. De aceea cerem cu această ocazie ministrului să suspende toate exploatările în zona barajului Vidraru şi să demareze o anchetă la nivel naţional”, spunea unul dintre protestatari. Transportul era legal.Sâmbătă, ministerul de resort a transmis un comunicat din care rezultă că autocamionul cu numărul de înmatriculare AG 95 SRV, oprit de protestatari la km 64 de pe Transfăgărăşan, era în regulă. „În urma verificărilor în sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) s-a constatat că transportul era unul legal. În avizul de însoţire seria AP nr. 2393420/10.03.2017, emis de Ocolul Silvic Vidraru, era consemnată cantitatea de 17,82 mc lemn de foc din specia fag, la un număr de 26 de piese transportate. Din dispoziţia reprezentanţilor Poliţiei, în prezenţa reprezentanţilor ONG-urilor şi inspectorilor Gărzii Forestiere, autocamionul a fost descărcat şi măsurat conform prevederilor legale, piesă cu piesă, rezultând cantitatea de 17,45 metri cubi de lemn de foc (diferenţa de minus 0,37 metri cubi se încadrează în toleranţele stabilite de actele normative)”, se arată în comunicatul ministerului.

Verificare în teren
Oficialii ministerului au mai afirmat că o echipă a Gărzii Forestiere şi reprezentanţi ai Ocolului Silvic Vidraru au mers în teren să verifice dacă lemnul transportat provenea dintr-o pădure virgină cuprinsă în studiul PIN MATRA sau dacă există exploatări forestiere acolo, lângă Vidraru.S-a constatat că în zonă se află în lucru o exploatare forestieră legală, cu un volum brut de 2.085 de metri cubi, tăieri progresive racordare, amplasat în cadrul OS Vidraru, unitatea de producţie VI Limpedea şi că respectivul trup de pădure nu face parte din categoria pădurilor virgine şi nu este inclus în studiul PIN MATRA. În apropiere există o suprafaţă de fond forestier inclusă în studiul precizat, dar inspectorii au constatat că acolo nu sunt tăieri şi în perioada următoare vor efectua un control cu privire la situaţia actuală a suprafeţelor incluse în studiul PIN MATRA din zona Moliviş.În ceea ce ne priveşte, a fost un caz fericit în care transportul era legal, dar considerăm că, dacă vrem ca munţii noştri să nu fie cheliţi complet de păduri, se impune înăsprirea la maximum a legilor privind protejarea pădurii. Altminteri, degeaba ne văităm că ne lovesc tot felul de calamităţi naturale, dacă românul nu mai e frate, ci e cel mai mare duşman al codrului…

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar