Acasă / EVENIMENT / Transportul cu maxi-taxi, la control

Transportul cu maxi-taxi, la control

Miercuri, poliţişti argeşeni au verificat legalitatea transportului rutier, ocazie cu care au aplicat 69 de amenzi în valoare de 42.915 lei. 35 de sancţiuni au fost pentru nereguli privind transportul de persoane şi 34 pentru nereguli referitoare la transportul de marfă. Totodată, au fost reţinute un permis de conducere şi patru certificate de înmatriculare.

ControaleMaxi039.000 lei amendă
Astfel, agenţi ai Biroului Rutier Piteşti au depistat un microbuz care efectua curse regulate de persoane fără a deţine document de transport specific. În urma celor constatate societatea comercială căreia îi aparţine maxi-taxi-ul a fost amendată cu suma de 9.000 lei. Totodată, oamenii legii au dispus reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere în vederea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului timp de şase luni.

Nu avea licenţă
Şi tot poliţişti din Piteşti au depistat un autocamion care efectua transport de marfă, în baza unor documente fiscale, fără a deţine licenţă de transport. În acest context, firma în proprietatea căreia se află vehiculul a fost amendată tot cu suma de 9.000 lei. De asemenea, ca şi în cazul precedent, au fost reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numere în vederea suspendării utilizării autovehiculului tot pentru şase luni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar