Judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată și au încătuşat un bărbat. Este vorba despre Vasile Ş., de 52 de ani, domiciliat în comuna Ulmi, județul Giurgiu, care face parte din rândul persoanelor fără adăpost.
Din verificări s-a stabilit că, în jurul orei 22 a nopţii de 8 iulie, în timp ce se afla pe o stradă din Pitești, cel în cauză a atacat un bărbat de 40 de ani, din Ştefăneşti, pe care l-a agresat şi i-a sustras o borsetă în care erau 400 de lei și alte bunuri.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 1 Poliție împricinatul a fost identificat și condus la sediul Poliției Pitești pentru audieri.
După administrarea probatoriului, suspectul în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Ieri, acesta a prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Procurorul de caz l-a dus în faţa instanţei, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Aşa se face că împricinatul are asigurate pentru cel puţin o lună cazare şi masă gratuite în arestul poliţiei argeşene.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...