Ieri, conducerea Spitalului Militar Central a anunţat că trei dintre cei şase militari argeşeni de la Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung răniţi în accidentul de la Dâmbovicioara au fost externaţi. Starea lor de sănătate este bună, cu recomandarea de a urma procedurile de recuperare şi tratamentul prescris. Ceilalţi trei sunt în continuare internaţi în Secţia Ortopedie-Traumatologie a spitalului. Doi sunt echilibraţi cardiovascular şi respirator, au o stare generală bună, urmează un tratament specific şi se mobilizează sub supravegherea kinetoterapeutului. Cel de-al treilea militar are o situaţie favorabilă post-operator şi continuă tratamentul analgezic, anticoagulant, antibiotic şi gastro-protector.Vă reamintim că, pe 29 iunie, un camion cu 13 vânători de munte care se întorceau dintr-o aplicaţie în poligonul de la Cincu, Sibiu, s-a răsturnat într-o râpă din zona Valea Urdii. Trei militari au murit, şase au fost transportaţi la Spitalul Militar din Bucureşti, doi la Braşov şi unul la Spitalul Militar Piteşti, iar un altul nu a necesitat internare.
Acasă / EVENIMENT / Trei dintre cei şase militari argeşeni răniţi la Dâmbovicioara au fost externaţi
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...