Acasă / EVENIMENT / Trei răniţi din două tamponări

Trei răniţi din două tamponări

Marţi după-amiază, în Piteşti s-au produs două evenimente rutiere soldate cu rănirea a trei persoane.

rutiereN-au acordat prioritate
Primul dintre ele a avut loc în zona Podul Viilor din municipiu. Gheorghiţă T., de 39 de ani, din Oarja, circula cu o Dacia Logan pe autostradă. În timp ce cobora breteaua ca să intre în Piteşti, a fost lovit de un tir condus de Ilie S., de 29 de ani, din Bihor, care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului. Coliziunea dintre cele două vehicule s-a soldat cu rănirea unui copil în vârstă de numai nouă luni aflat pe bancheta din spate a Loganului, care a fost dus imediat la Pediatrie, iar medicii au constatat că, din fericire, nu avea leziuni grave.
Nici nu terminaseră bine cercetările, că poliţiştii rutieri au fost anunţaţi că un alt accident a avut loc în municipiu, de data asta în cartierul Trivale. Acolo, un şofer de 40 de ani, din Piteşti, care conducea o Skoda Octavia, nu a acordat prioritate şi s-a tamponat cu un Opel. În urma impactului, atât bărbatul în vârstă de 45 de ani de la volanul Opelului, cât şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta faţă au fost răniţi şi transportaţi de urgenţă la spital. Şi în această situaţie medicii au stabilit că leziunile erau uşoare, iar în ambele cauze au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

A ajuns cu tiru-n şanţ
O situaţie ceva mai aparte s-a înregistrat la Morăreşti, unde Ionuţ B., de 36 de ani, din Piteşti, circula dinspre Râmnicu Vâlcea la volanul unui tir încărcat cu ciment. Ajuns în satul Deduleşti, într-o curbă periculoasă semnalizată corespunzător, bărbatul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a intrat în balans, a părăsit carosabilul şi s-a oprit într-un şanţ. Conducătorul auto a avut mare noroc, pentru că, dacă n-ar fi fost şanţul betonat, tirul se putea răsturna în râpa de la marginea drumului şi situaţia ar fi devenit dramatică. Traficul s-a derulat cu oarecare greutate întrucât o jumătate de bandă era ocupată, iar după ce vehiculul a fost repus pe şosea, şoferul s-a ales cu 870 lei amendă pentru neadaptarea vitezei la configuraţia drumului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar