Acasă / EVENIMENT / Trimis în judecată pentru agresiune sexuală

Trimis în judecată pentru agresiune sexuală

AgresorSexual01

Un tânăr piteştean acuzat de comiterea infracţiunii de agresiune sexuală a fost trimis în judecată după ce ar fi atins în zonele intime o minoră. Este vorba despre Marius Valentin Ţ., de 19 ani, care în după-amiaza zilei de 17 noiembrie se afla în scara unui bloc din cartierul Găvana. Tot acolo era şi o adolescentă în vârstă de 16 ani, care se întorsese de la orele de curs. Profitând de faptul că erau singuri pe scara imobilului, tânărul s-a apropiat de fată şi a început s-o pipăie în zonele intime, iar când aceasta a ţipat, individul a fugit. Oripilată, puştoaica s-a grăbit să ajungă în casă şi le-a povestit părinţilor ce i s-a întmplat, iar aceştia au anunţat poliţia. După trei zile de căutări, mai exact pe 20 noiembrie, judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au dat de urmele autorului, pe care l-au ridicat şi adus la audieri. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. A doua zi flăcăul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz l-a dus la instanţă şi judecătorul de drepturi şi libertăţi l-a plasat pe suspect în aresta la domiciliu. Extinzând verificările, poliţiştii au mai descoperit că împricinatul este un client mai vechi al secţiilor din Piteşti. A mai fost reţinut pe 30 martie 2017 pentru două fapte de agresiune sexuală, dar a scăpat fiindcă fetele s-au împăcat cu individul şi şi-au retras plângerile. De asemenea, tânărul a mai fost condamnat în trecut şi la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Având în vedere acest incident, care nu este singular şi se poate repeta în orice momrnt, este bine venită iniţiativa mai multor asociaţii de proprietari din municipiu care au decis ca, pe lângă interfoane, să instaleze camere de supraveghere video la intrările în bloc şi pe holul principal. În cazul comiterii unei infracţiuni, indiferent de natura ei, vizionarea imaginilor poate fi de foarte mare folos la identificarea autorilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar