Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat urmărirea penală și au întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără calitate specială pentru dare de mită, infracţiune comisă în stare de recidivă.
În cauză s-a reținut faptul că, la data de 4 martie 2020, cel în cauză a fost audiat de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean Argeş într-un dosar penal în care era cercetat pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu ocazia audierii, şoferul cu pricina i-a remis polițistului suma de 500 de lei pentru ca omul legii să închidă ochii, cum se zice, şi să îl ajute cu dosarul referitor la faptă. „La momentul săvârşirii infracţiunii de dare de mită ce face obiectul prezentei cauze penale, inculpatul se afla în stare de recidivă fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani pentru săvârşirea unei infracțiuni de evaziune fiscală. În cauză, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Argeș au fost delegați să efectueze mai multe activități de urmărire penală de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DGA Argeş.
Tag-uri- . 24 A foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r soare
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...