Acasă / EVENIMENT / Trimişi după gratii

Trimişi după gratii

AgresorStefanesti01

Poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru comiterea înfracţiunii de tâlhărie. Din cercetări a rezultat că, în ziua de 22 iulie, Gabriel N., de 49 de ani, din Vlădeşti, ar fi acostat o femeie şi, prin ameninţare, a deposedat-o de o pereche de cercei. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din comuna Mărăcineni, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost luată reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Azi, el a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele împricinatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi individul a fost deja încarcerat. Este acelaşi bărbat care, după cum v-am informat, zilele trecute a atacat o adolesecentă de 16 ani în Ştefăneşti, căreia i-a pus mâna în gât şi a ameninţat-o cu un briceag. Suprinzător, după câteva minute agresorul i-a dat drumul fără să-i fi luat ceva, iar ulterior a fost prins de o patrulă de jandarmi lângă calea ferată. După gratii a ajuns şi Iuniean C., de 58 de ani, din comuna Răscăieţi, judeţul Dâmboviţa, cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Judecătoria Piteşti a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar poliţişti din Topoloveni au pus în aplicare decizi magistraţilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar