Acasă / EVENIMENT / Turişit israelieni salvaţi de pe munte

Turişit israelieni salvaţi de pe munte

Elicopter-SMURD-fotopress24.ro-Pe la ora 21 a serii de vineri, salvamontiştii argeşeni a fost anunţat prin Dispeceratul 112 că un grup de israelieni s-a rătăcit în timpul unei drumeţii pe masivul Făgăraş. Potrivit lui Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Judeţean Salvamont, este vorba despre patru turişti, pe care noaptea i-a prins pe munte, nu s-au mai putut orienta şi au sunat la 112. Incidentul a avut loc sub vârful Negoiu şi trei dintre cei în cauză au putut fi direcţionaţi telefonic spre Cabana „Capra”. Cu cel de al patrulea lucrurile s-au dovedit mai complicate, în sensul că turistul nu vorbea engleza, ci doar rusa, şi a fost nevoie ca cei de la 112 să găsească un translator de prin Bucureşti. Norocul a făcut ca unul dintre salvatorii montani din Argeş, Saşa Halibei, să fie vorbitor de limbă rusă şi din discuţii s-a aflat că turistul care se desprinsese de restul grupului era blocat în jenepenişul de sub vârful Negoiu. La căutări, în care au fost implicaţi 11 salvamontişti din Argeş şi unul din Sibiu, s-a folosit inclusiv un elicopter SMURD de la Târgu Mureş, dar nici aşa bărbatul nu a putut fi observat din cauza vegetaţiei abundente. În cele din urmă israelianul a fost văzut de doi salvamontişti dirijaţi pe Muchea Lespezi de lângă vârful cu acelaşi nume (2.517 m altitudine). Întrucât era epuizat fizic, suferise o entorsă la picior şi nu se putea deplasa, bărbatul a fost evacuat cu ajutorul aceluiaşi elicopter. Operaţiunea s-a încheiat sâmbătă puţin după ora 21 şi dacă salvatorii montani ar fi optat să transporte turistul pe targă, probabil că acţiunea ar fi durat încă o zi.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident grav buzoesti (1)

Accident grav în comuna Buzoești

Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar