La sfârşitul săptămânii trecute, salvatorii montani argeşeni au fost solocitaţi să intervină pentru a acorda ajutor unui turist care s-a rănit în munţii Argeşului.Potrivit lui Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, este vorba despre un turist belgian în vârstă de 28 de ani. În timp ce se afla pe traseul de creastă al masivului Făgăraş, ajuns în zona vârfului Laiţa belgianul a căzut, şi-a prins piciorul între bolovani şi a suferit fractură seriosă, iar prietenul care îl însoţea a sunat la 112. La operaţiunea de salvare au participat şapte salvamontişti din Sibiu şi cinci din Argeş. A fost o intervenţie dificilă, care durat vreo cinci ore, şi pentru coborârea victimei s-a folosit targa specială. Ţinând cont că fractura suferită era aproape deschisă (se simţea osul sub piele, după cum spuneau salvatorii), s-a solicitat un elicopter SMURD de la baza Mureş. Aeronava a aterizat într-un loc accesibil de unde echipa medicală a putut prelua rănitul coborât de salvamontişti pe care ulterior l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.
Este cea de a doua intervenţie cu grad ridicat de dificultate la care au participat salvatori montani din Argeş şi Sibiu după ce, săptămâna trecută, aşa cum am şi relatata la momentul respectiv, ei au recuperat trupul neînsufleţit al unui vâlcean de 38 de ani căzut în gol sub vârful Lespezi şi l-au coborât pe însoţitorul acestuia, tot din Vâlcea, rămas blocat pe peretele muntelui.
Tag-uri- . 24 A belgia foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro r smurd
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...