Acasă / EVENIMENT / Turiştii dispăruţi, încă de negăsiţi

Turiştii dispăruţi, încă de negăsiţi

turisti disparuti argesAşa cum v-am informat de ieri , salvamontiştii argeşeni caută doi bărbaţi care ar fi dispărut în masivul Fărăgaş. În activitate sunt implicaţi membrii formaţiei Salvamont Nucşoara, condusă chiar de şeful acesteia, Valentin Retevoi, şi omologii lor de la Braşov care, cel puţin teoretic puteau ajunge mai uşor în zona unde se presupune că s-ar fi rătăcit bărbaţii, precum şi jandarmi montani.
Între timp s-a aflat că este vorba despre doi fraţi, Arpad şi Bobo Gabor, în vârstă de 37, respectiv 35 de ani. Originari din judeţul Harghita, fraţii Gabor au plecat sâmbătă spre vârful Moldoveanu pornind din zona Fereastra Mare, creasta Viştea. Familia i-a dat dispăruţi luni după-amiază, după ce nu a mai putut să ia legatura cu ei. Potrivit părinţilor, Arpad şi Bobo Gabor nu sunt începători şi au pornit spre Moldoveanu echipaţi de munte cu geci groase şi bocanci. Şi familia, şi echipele de căutare speră să îi găsească teferi. Se mizează pe faptul că, având în vedere experienţa în ceea ce priveşte muntele, cei doi fraţi să nu se fi rătăcit, ci să fi căutat adăpost după ce ar fi fost surprinşi de viscol, iar acum ori nu au semnal pe telefonia mobilă, ori acumulatorii telefoanelor s-au descărcat din cauza temperaturilor joase.Salvamontiştii nucşoreni se află undeva în Valea Rea, sub Moldoveanu, dar activitatea este mult îngreunată de stratul gros de zăpadă, de frigul pătrunzător şi de vântul care mai ales în zona înaltă suflă cu putere. Laurenţiu Stoian, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Braşov, a declarat, ieri, că cei doi harghiteni sunt căutaţi şi de 30 de jandarmi montani alături de salvamontişti. Tot el a afirmat că, dacă vor fi condiţii meteorologice favorabile, există promisiuni să ajungă şi un elicopter, care să survoleze zona unde se presupune că ar putea fi fraţii Gabor, a căror maşină a fost găsită în cursul zilei de luni la Sâmbăta de Sus. Operaţiunea de căutare este destul de dificilă, deoarece după ninsorile din utimele zile în Masivul Făgăraş s-a depus strat nou de zăpadă, s-au format plăci de vânt (acumulare instabilă de zăpadă viscolită) şi există risc de avalanşă de gradul II.

V.N Foto-M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar