Ca urmare a ninsorilor abundente şi a gerului din ultimele zile, ţurţurii formaţi la streşinile acoperişurilor reprezintă un real pericol pentru trecători. De aceea se impune înlăturarea acestora în timp util, tocmai pentru a se evita producerea unor incidente nedorite, care pot avea consecinţe dintre cele mai grave, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti. Potrivit reglementărilor legale, responsabilitatea în ceea ce priveşte curăţarea zăpezii şi îndepărtarea gheţii de pe acoperişuri cade în sarcina proprietarilor, fie că vorbim de persoane fizice, de agenţi economici sau de instituţii publice. În cazul în care clădirea este foarte înaltă şi nu se poate ajunge la ţurţuri decât cu o autospecială pentru lucru la înălţime, cetăţenii pot solicita intervenţia pompierilor sau a echipajelor specializate ale administraţiei locale. Pompierii argeşeni au intervenit pentru degajarea ţurţurilor formaţi la streşinile unor imobile, care prezentau pericol pentru siguranţa trecătorilor. Astfel, echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti au acţionat pe Calea Bucureşti, pe bulevardele I.C. Brătianu şi Republicii, pe străzile Dumbravei, Ana Ipătescu şi Bradului. La rândul lor, efective ale Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş au dat jos ţurţurii formaţi la două blocuri de pe strada Posada din municipiul Basarabilor. ISU Argeş reaminteşte că obligaţia de a degaja acoperişurile de zăpadă sau ţurţuri revine proprietarilor, fie că vorbim de persoane fizice, de agenţi economici sau de instituţii publice. În cazuri excepţionale, când este vorba despre clădiri înalte, se poate solicita sprijinul pompierilor. Ţinând cont că temperaturile vor fi în uşoară creştere, cetăţenilor li se recomandă să fie atenţi la circulaţia pe trotuare şi să evite, pe cât posibil, deplasarea pe sub streşinile încărcate de ţurţuri şi zăpadă, astfel încât să nu se expună la accidente.
Val. NICOLAU
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...