Acasă / EVENIMENT / Un agresor după gratii, altul sub control judiciar

Un agresor după gratii, altul sub control judiciar

Judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung au continust, sub supravegherea unui procuror, cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ocazie cu care au încătuşat doi bărbaţi. Aceştia sunt Andrei N. C., de 28 de ani, respectiv Constantin S., de 30 de ani, ambii din municipiul de la poalele Mateiaşului.În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool, în noaptea de 21 spre 22 iulie cei în cauză au atacat şi au bătut crunt un bărbat din aceeaşi localitate, cu care au avut un conflict spontan.

arestarea-preventivă
Pentru administrarea probatoriului, poliţiştii de investigaţii criminale, sprijiniţi de colegi criminalişti şi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au făcut două percheziţii acasă la împricinaţi, unde au găsit – şi ridicat – mai multe obiecte contondente, precum şi două pistoale cu aer comprimat.Ambii bărbaţi au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, ulterior fiind duşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Ulterior, ei au fost prezentaţi de către procurorul de caz instanţei, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lui Andrei N. C. mandat de arestare pentru 30 de zile, iar Constantin S. a fost pus sub control judiciar.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar