Un bărbat de 29 de ani bănuit de comiterea mai multor furturi din locuinţe a fost arestat preventiv, iar bunuri în valoare de aproximativ 10.000 lei au fost recuperate de oamenii legii.La sfârşitul săptămânii trecute, au avut loc patru percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Descinderile au avut loc la Piteşti şi în comuna Popeşti, iar din cercetări a rezultat că, de la începutul acestei luni până acum, Mihai Florin Iacob, de 29 de ani, din Popeşti, ar fi pătruns în patru locuinţe de pe raza municipiului Piteşti, de unde a sustras mai multe bunuri.Poliţiştii au descoperit mai multe telefoane mobile, laptopuri, bijuterii şi accesorii vestimentare în valoare de aproximativ 10.000 lei suspectibile a proveni din infracţiuni. Aşa se face că bărbatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul Poliţiei Argeş. A doua zi, el a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi prezentat instanţei în vederea arestării. Pe baza probatoriului administrat, în cursul zilei următoare judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele împricinatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...