Acasă / EVENIMENT / Un bărbat din Câmpulung şi-a luat viaţa într-un mod ciudat

Un bărbat din Câmpulung şi-a luat viaţa într-un mod ciudat

În acesta dimineaţă, un bărbat şi-a pus capăt zilelor, iar alte două persoane au încercat să-şi ia viaţa, toţi recurgând la aceeaşi metodă – ştreangul.

sinucideriSpânzurat în apartament
Primul eveniment a avut loc la Câmpulung, într-un apartament din blocul 29 de pe strada Alexandru cel Bun, cartierul Vişoi, unde un bărbat şi-a luat viaţa într-un mod ciudat. Este vorba despre Dănuţ Iosif, de 49 de ani, care potrivit poliţiei lucra ca inspector la primăria din municipiul de la poalele Mateiaşului. El a fost descoperit de un vecin, care văzând uşa locuinţei deschisă, a intrat să afle ce s-a întâmplat. L-a găsit pe Iosif într-un ştreang improvizat dintr-o curea din piele, aşezat în genunchi şi cu capul lăsat pe spate. Din verificările anchetatorilor a rezultat că, luni, acesta s-a certat cu soţia, iar femeia a plecat de acasă. Cei doi au vorbit seara la telefon, iar ieri-dimineaţă bărbatul, despre care se presupune că a vrut să se răzbune pe nevastă, nu a mai răspuns apelurilor. Poliţiştii nu au găsit niciun bilet, iar trupul fără viaţă a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei.

Salvată de soţ
Tot in acesta dimineaţă, o femeie din Buzoeşti a fost găsită în ştreang de către soţ. Acesta a tăiat laţul, a coborât-o de pe scara de care se legase şi a strigat la un vecin, care a sunat la 112. Este vorba despre Emilia B., de 47 de ani, cunoscută cu probleme psihice. La sosirea ambulanţei, aceasta avea semne vitale şi a fost transportată mai întâi la Spitalul Costeşti, iar de aici la Spitalul Judeţean Piteşti. Aseară, femeia era internată la terapie intensivă în comă de gradul III, iar progrnosticul medicilor este rezervat.
Cea în cauză a mai avut o tentativă de suicid în august 2017, dar şi atunci a fost observată la timp şi salvată tot de către soţ.

Şi-a pus laţul de gât de două ori
Pe fondul unei căderi psihice şi după ce s-a certat cu concubina, Dan Adrian D., de 43 de ani, din Aninoasa, a încercat să se spânzure nu o dată, ci de două ori. Prima dată a fost văzut şi oprit de nişte vecini, care, atraşi de scandalul iscat în casă, au apărut la doar câteva secunde distanţă după ce bărbatul îşi pusese ştreangul de gât şi au tăiat laţul. A doua oară împricinatul a fost salvat de poliţiştii de la Secţia Rurală din Schitu Goleşti. Informaţi că cel în cauză a fugit pe un deal de la marginea localităţii, oamenii legii au pornit să-l caute. L-au găsit după vreo oră când îşi pregătea laţul şi au trebuit să se lupte puţin cu el ca să-l imobilizeze. Dan Adrian D. a fost luat cu o ambulanţă şi transportat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean, unde a fost internat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar