Acasă / EVENIMENT / Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce lucra la instalarea unei camere

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce lucra la instalarea unei camere

accident-de-munca-FotoPress24În această după-amiază, un bărbat şi-a pierdut viaţa în timp ce lucra, iar cazul este încadrat ca accident de muncă. Este vorba despre Nicuşor Grobnicu, de 47 de ani, din Soveja, judeţul Vrancea, care era angajat la o firmă din Buzău profilată pe instalări camere şi sisteme de supraveghere video. Bărbatul lucra la instalarea unei camere la o societate agricolă din Miroşi. Se urcase pe o scară sprijinită de colţul unui siloz şi executa conexiunile cablajelor la cameră. Se presupune că, la un moment dat, muncitorul s-ar fi electrocutat, iar şocul l-a aruncat de pe scară. Căzut de la aproximativ cinci metri înălţime, bărbatul s-a lovit extrem de violent la cap, iar echipa medicală chemată în ajutor nu a putut face altceva decât să constate decesul. Fiind vorba despre un accident de muncă, al doilea în 24 de ore, precedentul având loc la Schitu Goleşti, unde un muncitor s-a tăiat la cap într-o tablă, ancheta va fi efectuată de inspectori ai ITM Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

articole pirotehnice (2)

Aproape 300 de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști

În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar