Acasă / EVENIMENT / Un copilaş lăsat câteva minute fără supraveghere a cazut de la etaj

Un copilaş lăsat câteva minute fără supraveghere a cazut de la etaj

Un copilaş în vârstă de numai doi ani a fost transportat de urgenţă la spital după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Trivale. Din fericire, el a scăpat cu viaţă.Evenimentul a avut loc în jurul orei 9.30 a dimineţii de sâmbătă în cartierul piteştean Trivale. Din primele date rezultă micuţul a fost lăsat câteva minute fără nesupraveghere, timp în care a reuşit să se urce pe pervaz, a împis o plasă împotriva ţânţarilor montată la fereastră, s-a aplecat pe geam şi a căzut în gol de la etajul al treilea al blocului 1C. La locul evenimentului a sosit ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, iar echipa medicală a constatat că micuţul era conştient. Spre norocul său, el a căzut pe iarbă, iar în urma impactului cu solul a suferit un politraumatism cranio-cerebral şi o fractură la o mânuţă. El a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, unde medicii au făcut primele evaluări şi au decis să îl transfere la o clinică din Bucureşti pentru investigaţii complementare. Potrivit medicului Viorel Enache de la Urgenţa „Pediatriei”, copilul era uşor somnolent, dar echilibrat, starea sa de sănătate era stabilă, iar traumatismele suferite nu erau de natură să-i pună viaţa în pericol.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident grav buzoesti (1)

Accident grav în comuna Buzoești

Pe parcursul nopții, două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar