Acasă / SOCIAL / Un etaj de la „Pediatrie” fost reabilitat

Un etaj de la „Pediatrie” fost reabilitat

Ieri s-au finalizat lucrările de reabilitare la etajul patru al Spitalului de Pediatrie Pitești în care funcționează secția dedicată tratamentului pacienților cu vârste cuprinse între 3 ţi 18 ani, astfel că activitatea în cadrul respectivei secții a fost reluată. Cu ocazia redeschiderii secției, conducerea CJ Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă și vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, a efectuat o vizită la Spitalul de Pediatrie Pitești alături de conducerea unității sanitare și de reprezentanți ai DSP și ISU Argeș.
În cadrul proiectului au fost prevăzute lucrări de refacere a instalațiilor electrice, sanitare și termice, a instalațiilor de fluide medicale, precum și a celor de detecție și semnalizare incendiu. Investiția a fost necesară pentru ca secția să corespundă normelor în vigoare privind condițiile igienico-sanitare și celor privind siguranța și securitatea la incendiu. Secția are 45 de paturi, dintre care trei pentru cardiologie și două pentru copii cu afecțiuni neurologice. În afară de saloane, au fost modernizate și sălile de tratament, care au fost separate pentru a limita plimbarea personalului și transferarea, astfel, a agenților patogeni dintr-o parte în alta a secției, iar valoarea totală a investiției se ridică la suma de 1.850.000 lei.
În ultimii ani, cu sprijinul Consiliului Județean au fost reabilitate și alte secții ale Spitalului de Pediatrie Pitești, cum ar fi etajele trei, cinci și şapte, dar și blocul alimentar. Prin realizarea acestor investiții, secțiile și compartimentele din cadrul respetivei unității sanitare au fost modernizate atât în ceea ce privește spațiile de cazare pentru pacienți şi condițiile igienico-sanitare, cât și circuitele și dotările necesare unui act medical de calitate.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiile la locuințe

Când totul dispare, ce mai rămâne?

Deși tragem periodic semnale de alarmă, incendiile la locuințe continuă să provoace tragedii. În primele ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar