Acasă / EVENIMENT / Un italian a făcut atac de cord la volan lângă balastiera din Mărăcineni

Un italian a făcut atac de cord la volan lângă balastiera din Mărăcineni

În cursul dimineţii de sâmbătă, atenţia unor angajaţi ai unei firme de lângă balastiera din Mărăcineni a fost atrasă de zgomotul produs de o tamponare. Au văzut cu un Mercedes ce părea să fi fost scăpat de sub control a părăsit brusc direcţia de mers şi a lovit două Dacia Logan şi un Kia Cee’d parcate pe marginea carosabilului. Oamenii au dat fuga să vadă ce e cu şoferul şi au constatat că acesta zăcea cu capul pe volan într-o poziţie nefirească şi era inconştient. Unul dintre martori a sunat la 112 şi în scurt timp au apărut ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi echipaje ale poliţiei rutiere.Echipa medicală a constatat că şoferul, identificat ca fiind Chemello Mauruzio, de 58 de ani, cetăţean italian domiciliat în Mărăcineni, patronul firmei Tramet (care se ocupă cu finisarea suprafeţelor şi a serviciilor complementare vopsirii indistriale şi oxidării anodice), suferise infarct şi era în stop cardiorespirator. Echipa medicală a demarat procedurile de resuscitare, care au durat zeci de minute, până când pacientului i-au revenit pulsul şi tensiunea. Pentru a putea fi menţinut în viaţă, bărbatul a fost intubat şi ventilat mecanic, apoi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean şi internat în secţia de terapie intensivă în stare critică. Duminică, starea de sănătate a lui Chemello Mauruzio era mult îmbunătăţită şi medicii au speranţe că acesta îşi va revenit complet. Cu toate că pacientul a fost detubat, e conştient şi cooperant, pericolul încă nu a trecut şi va rămâne câteva zile sub observaţie.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar